Prețuri uriașe într-una din cele mai îndrăgite destinații turistice din Europa.
Un burger sau o înghețată costă destul de mult în Croația. Turiștii au avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută, când au „poftit” la mâncare.
Ziariștii croați de la Dnevnik au făcut un sondaj printre cei care au vizitat în această vară Rovinj, cel mai scump oraș de la Marea Adriatică.
Turiștii sunt foarte nemulțumiți. O turistă spune că a venit din Germania, unde porția de înghețată este 1,50 euro, în timp ce în Croația o familie de cinci persoane consumă o singură cupă de înghețată contra unei sume de 17,50 euro, adică 3,50 euro mini-porția!
Și mâncarea caldă este „piperată” la preț. Un turist plătește 22 de euro pentru un burger, 6 euro pentru o clătită, calamarul costă 18 euro, iar un kg de pește proaspăt ajunge chiar și la 110 euro.
Iată câteva prețuri de pe malul croat al Mării Adriatice: Pizza – 15 euro, pește proaspăt – 110 euro / kg, o clătită – 6 euro, un burger – 18 euro, o porție de calamari – 18 euro.
Un turist român care se afla în concediu pe o plajă din insula Thassos, din Grecia, a fost nevoit să cheme Poliția din cauza prețului unei umbrele.
Bărbatul a povestit experiența neplăcută prin care a trecut pe rețelele de socializare. El spune că totul s-a întâmplat pe celebra plajă Marble Beach, unde un loc sub umbrelă ar costa 70 de euro, deși informația nu este afișată nicăieri. El mai adaugă că angajații care se ocupă de șezlonguri și umbrele nu au vrut să îl lase să plece până nu achită cei 70 de euro aferenți locului de sub umbrelă pe care îl ocupase, motiv pentru care a apelat la ajutorul polițiștilor.
„Despre Marble Beach sau Porto Vathy, dezamăgitor!! Am avut o experiență neplăcută, se cere o taxă de 70 euro de umbrelă, deși nu este afișată nicăieri. După o oră am vrut să plecăm dar nu a fost posibil, am fost nevoiți să chemăm poliția deoarece ne-au blocat ieșirea și ne cereau cei 70 euro!! Urâtă experiență, urâtă plajă, nu recomand! La Skala e 20 euro și mult mai frumos, incomparabilă”, povestește el pe Facebook.
Sursa foto: Pixabay